De poti fi calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar sa îi crezi şi ei ceva;
De ştii s-aştepţi, dar nu cu sufletul la gura;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Dar nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;
De poti visa, dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi gandi - dar nu-ţi faci gandul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Daca suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi sa vezi cum munca vieţii tale-i năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;
Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De poti sili si nerv, si inimă, si vînă,
Sa te slujeasca, dupa ce-au apus
Şi sa rezisti, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce iti stiga: SUS!!;
De poti ramane TU in marea Gloata
Ca regi tot TU, dar nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare,
Dar şi, mai mult: atunci - eşti Om!
Şi sa rezisti, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce iti stiga: SUS!!;
De poti ramane TU in marea Gloata
Ca regi tot TU, dar nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare,
Dar şi, mai mult: atunci - eşti Om!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu